Dr. Rad, „un medic așa cum ar trebui să fie toți medicii“
Nagy Timea este o tânără mamă în vârstă de 34 de ani care trece acum printr-o perioadă fericită. Are doi copii mici, un soț care îi este aproape și o susține, plus o siluetă și condiție fizică așa cum și-a dorit.
E drept că până la silueta de acum a trecut printr-o experiență care poate crea temeri unora, dar nu a fost cazul la ea. A avut norocul unei întâlniri care a adus-o la forma fizică dorită. Cea cu medicul Costel Rad de la Spitalul MedLife Brașov.
Asistentă medicală, dar aflată în concediu de creștere a copilului, Timea cântărește 75 de kg la o înălțime de 1,73m.
Iar dacă acum e mulțumită de cum arată, de cum se simte și de comentariile celor din jur, nu la fel era până în vara anului 2023, când ajunsese la 87 de kilograme.
Atunci, tânăra a decis că trebuie să ia măsuri, mai ales că privirile celor din jur o deranjau. „Bine, nu pot spune că era cineva anume care se uita. Și nici nu mi-a zis nimeni din familie că trebuie să slăbesc, dar nu mă simțeam eu bine. Așa că mi-am propus să fac ceva“. Pentru ea și, poate, de dragul celor din familia sa, kilogramele în plus nu îți afectează numai aspectul fizic, ci și sănătatea. În zadar s-a chinuit cu diete peste diete. Nimic parcă nu avea rezultatul dorit. Cu toate acestea, a vrut să fie mai slabă și nu s-a dat bătută, în ciuda tuturor eșecurilor.
De aceea, a luat în calcul o intervenție de gastric sleeve, dar, culmea, pentru așa ceva, greutatea sa era prea mică. Totuși, pentru că era supraponderală, risca să aibă probleme grave de sănătate, dar nu reușea să scape de kilogramele în plus în ciuda tuturor eforturilor și a dietelor, dr. Rad a venit cu soluția salvatoare. Și cea mai potrivită pentru Timea. Este vorba despre un balon Allurion. Acesta este un dispozitiv medical non-invaziv (în fapt, un balon gonflabil din silicon care este umflat în stomac pentru a reduce senzația de foame) care are rolul de a umple parțial stomacul. Astfel, este diminuată capacitatea stomacului și senzația de sațietate apare mult mai repede. Balonul gastric rămâne în stomac timp de aproximativ 16 săptămâni și este apoi eliminat pe cale naturală.
Întâlnirea cu dr. Costel Claudiu Rad, medic primar Chirurgie generală și Chirurgia obezității la MedLife Brașov, a fost exact ce avea nevoie Timea. Tânăra a auzit de minunile pe care le face medicul în acest domeniu de la o fostă colegă, asistentă medicală și ea. Și, cu toate că știa că pacienta sa este la rândul ei cadru medical, dr. Rad a avut aceeași abordare. De adevărat profesionist.
„Îți explică totul, este foarte amabil, este un medic așa cum ar trebui să fie toți medicii“, îl descrie Timea, care spune că în cazul ei nu a fost nevoie de muncă de convingere. „Știam exact ce urmează să se întâmple“. De aceea, a urmat cu atenție toți pașii pentru „procedura care poate să nu fie prea plăcută inițial, dar este foarte eficientă“, afirmă tânăra.
Înainte de intervenție, așa cum era și firesc, Timea a făcut o serie de analize de sânge. De asemenea, specific unei astfel de intervenții, cu două săptămâni înainte, i s-a recomandat un anumit medicament care diminuează cantitatea de acid produsă de stomac.
Și pentru ziua intervenției a fost nevoie de o pregătire specială: „Nu trebuia să mănânc cu 12 ore înainte. Plus că am făcut o radiografie înainte și una după intervenție. Am mai stat aproximativ două ore și... asta a fost“.
Asistentă medicală la rândul ei, Timea spune în cunoștință de cauză că totul a fost la superlativ și procedura a decurs normal.
Dând timpul înapoi, tânăra mărturisește că toate kilogramele în plus s-au adunat din vina ei. Un stil de viață dezordonat, o masă pe zi, lipsa sportului, toate „asezonate“ din plin cu o băutură carbogazoasă. „Nu era mare problemă cu mâncarea la mine cât era cu băutura aceea“, spune Timea. De altfel, orice dietă ar fi ținut presupunea renunțarea la băuturile carbogazoase.
Abia după intervenție, lucrurile au stat altfel. „După ce am înghițit balonul acela, în luna august a anului 2023, nu am mai băut deloc“.
Bine, de băut, tot a băut, dar apă. Fiindcă, timp de o săptămână după operație, s-a hrănit doar cu lichidul vital vieții. Următoarea săptămână, lucrurile s-au îmbunătățit. A putut avea o dietă semilichidă. Dar, chiar și așa, „nu am avut nevoie să mănânc decât foarte puțin“.
Acum, la mai bine de opt luni de la intervenție, tânăra are grijă de regimul său alimentar. „Sunt zile în care mănânc mai mult, și zile în care dimpotrivă. Dar, încerc să fiu atentă și să beau mai multă apă“, declară ea, afirmând că vrea să păstreze rezultatul actual mult timp.
Tot de dragul modului în care se simte acum și a reacțiilor celor din jur, ar repeta procedura. „Îmi place când lumea mă vede și mă admiră. Plus că acum mă mișc mai ușor și-mi și găsesc haine așa cum îmi doresc“, spune femeia cochetă din ea.
De asemenea, pentru că și-ar dori ca și alte persoane să aibă parte de aceleași rezultate bune, Timea spune că ar recomanda intervenția oricând. „Da, le-aș spune că trei-patru zile sunt mai neplăcute, dar chiar și așa le-aș recomanda-o“. Este o procedură care îți schimbă viața. Ea admite că, poate, dacă ar fi urmat tratamentul prescris de medicul Rad pentru perioada post intervențională, s-ar fi simțit mai bine.
„Trei-patru zile nu mi-a fost prea bine, dar a trecut. Acum, sunt ok! Bine, poate dacă luam medicamentele prescrise de medic după procedură, nu aș fi trecut prin asta. De aceea este important să se respecte toate recomandările medicului.“, recunoaște Timea.
Acum, totul a trecut, iar mulțumită intervenției și echipei minunate de la Spitalul MedLife Brasov, viața ei s-a schimbat in bine. Mi-am recâștigat încrederea și am devenit o variantă mai bună a mea!
Articol Preluat www.medlife.ro