“LAPAROSOCPIA – Beneficiu pentru pacient , provocare pentru chirurg”
“LAPAROSOCPIA – Beneficiu pentru pacient , provocare pentru chirurg”
Laparoscopia este o metodă de explorare a cavității abdominale folosind un instrument optic, laparoscopul .Chirurgia laparoscopică folosește câteva incizii de 5-10 sau 12 mm prin care sunt introduce trocarele de lucru.Chirurgul introduce camera video (laparoscopul) cu ajutorul căreia poate vizualiza toate organelle intraabdominale.Prin celelalte trocare sunt introduse instrumentele de lucru special gândite pentru fiecare tip de intervenție chirurgicală. Explorăm, dar în același timp și rezolvăm problema pe care o are pacientul.La inceputul procedurii abdomenul este destins cu un gaz (dioxid de carbon),introdus printr-un ac special (ac Vereș), pentru realizarea apațiului de lucru.Laparoscopul transmite imagini din cavitatea abdominală in format HD,4K sau 3D, astfel ca aceleași operții din chirurgia clasică pot fi efectuate laparoscopic
Laparoscopia poate fi împărțită în două clase, laparoscopia diagnostică, în care efectiv introducem instrumentul optic cu care examinăm cavitatea abdominală în scopul obținerii unui diagnostic. Punem un diagnostic, eventual realizăm un gest minim care îl ajută pe pacient în tratarea ulterioară a afecțiunii. Cealaltă clasă, care este vastă, este laparoscopia terapeutică(chirurgicală), în care efectiv se rezolvă problema pe care o are pacientul.
Laparoscopia terapeutică(chirurgicală) - tehnica laparoscopiei chirurgicale este utilizată în special pentru chirugia stomacului tumoral, chirurgia obezității, anexectomie, histerectomie, nefrectomie, suprarenalectomie, colecistectomie ,colectomii de diferite tipuri pentru diverse patologii tumorale si nontumorale ale intestinului subțire si colonului, cura chirurgicală a defectelor parietale – diferite tipuri de hernii(TEP,TAPP..) , eventrații, cura varicocelului
Laparoscopia de diagnostic – este procedura ce permite medicului chirurg explorarea şi vizualizarea abdomenului sau pelvisului, în vederea stabilirii unui diagnostic, în cazurile în care testele neinvazive nu au permis determinarea unui diagnostic de certitudine. Tehnica menţionată se utilizează pentru biopsii (ficat, pancreas, rinichi, intestine,peritoneu) şi pentru evaluarea splinei sau a aparatului reproducător.
Avantajele chirurgiei laparoscopice
Tehnic vorbind, operaţiile laparoscopice nu diferă de cele deschise clasice, timpii operatori şi rezultatul final fiind aceleaşi, dar cu următoarele avantaje:
1.durere postoperatorie mai mica
2.recuperare mai rapidă cu absența ileusului postoperator, reluarea mai rapidă a alimentației
3.spiatlizare cu durată mai scurtă
4.absența cicatricilor sau cicatrice postoperatorii mai mici, estetice – scăderea riscului de eventrație postoperatorie
5.sindromul aderențial postoperator apare foarte rar – dispariția fenomenelor subocluzive/ocluzive postoperator
6.traumatizare redusă a peretelui abdominal
7.reintegrare social mai rapidă a pacientului
Recuperarea după procedurile laparoscopice este în general mai rapidă decât după procedurile deschise. Funcţia pulmonară este mai bine conservată, cu o uşoară reducere a capacităţii vitale forţate şi a volumului forţat de expiraţie per secundă, cu o mai mică atelectazie şi, prin urmare, un schimb mai bun de gaze. Durerea este, de asemenea, semnificativ redusă deoarece rănile sunt mai mici, iar trauma musculară mai redusă. Există, de asemenea, o reducere a incidenţei ileusului postoperator şi o mobilizare mai rapidă. Toţi aceşti factori conduc la o perioadă de spitalizare mai scurtă şi la redobândirea mai rapidă a capacităţii de muncă.
Complexitatea tehnică a acestei abordări chirurgicale este dată de adaptarea chirurgului la următorii factori: adaptarea la vizibilitatea limitată, dificultatea manipulării instrumentelor (sunt necesare noi competenţe de coordonare oculomotorie – motricitate fină), lipsa percepţiei tactile şi zonă limitată de lucru.
În concluzie, laparoscopia nu poate înlocui complet intervenţiile chirurgicale tradiţionale, dar în unele cazuri, aceasta este o alternativă excelentă, care permite obţinerea aceluiaşi rezultat cu dureri minime. De asemenea, chirurgia laparoscopică oferă posibilitatea unei intervenţii chirurgicale cu recuperare rapidă şi revenirea la viaţa socială într-un timp extrem de scurt.